Inapoi la lista de Gradinite din Bucuresti
Gradinița Bergman -1

Gradinița Bergman -1

PRIVATA
ACREDITATA

Descriere

Bergman Nature Kindergarten este un sistem educațional hibrid ce aduce un nou concept de educație alternativă în România, destinat copiilor de vârstă preșcolară. Acesta este axat pe dezvoltarea holistică a copilului: mental, psihologic și emoțional. Ne inspirăm din surse ce aplică cu succes abordarea Reggio Emilia și Outdoor Learning, întâlnite în special în grădinițele de tip Forest Kindergarten din țările nordice.

Comunitatea din prima casă Bergman a înflorit frumos în sufletele familiilor din București, marcând traseul educațional al oamenilor mici prin ieșirile în natură în scop curricular. Primul grup de copii care a finalizat întregul ciclu preșcolar alături de noi a răspândit vestea că natura este parte din educație și este imperativ necesar ca omul să descopere cele mai primitive elemente organice pentru a contura o lume sustenabilă în viitor. Familiile s-au alăturat comunității noastre și ne-am dezvoltat în două grădinițe ce își desfășoară în prezent activitatea în sediile din Cartierul Aviației și în inima pădurii Băneasa.

Bergman – Nature Kindergarten este un sistem educațional hibrid ce aduce un nou concept de educație alternativă în Românaia, destinat copiilor

de vârstă preșcolară. Acesta este axat pe dezvoltarea holistică a copilului: mental, fizic și emoțional. Ne inspirăm din surse ce aplică cu succes abordarea Reggio Emilia și Outdoor Learning, întâlnite în special în grădinițele de tip Forest Kindergarten din țările nordice.

Principii şi valori care ne ghidează munca

Învăţarea prin descoperire vizează dezvoltarea spiritului de explorator. Prin încurajarea copilului de a-și asuma mici responsabilități îi cultivăm curajul de a realiza lucruri mărețe. Ne bazăm pe ajutorul naturii în demersul nostru - de aceea un mediu natural (pădure, plajă, deal, câmpie), aflat în apropiere, este primul lucru necesar pentru desfăşurarea actvităţilor educaţionale.

Clasele sunt create sub formă de comunități. Copiii au grijă de mediul în care învață, au propriile sarcini și responsabilități în cadrul comunității.

Comunicarea cu oamenii mici este non-violentă, empatică, fără pedepse, fără recompense, fără excluderi din clasă, fără diminutive. Respectăm copiii prin a le asculta cu atenție cuvintele și a ne uita în ochii lor când le vorbim.

Comunicarea şi colaborarea dintre grădiniță și părinţi este un ingredient cheie al dezvoltării copiilor Este important ca părinţii să investească pedagogii Bergman cu încredere, să construiască alături de copil pornind de la principiile de bază ale comunității noastre și să își asume participarea activă în educația copilului lor. Alături de oamenii mici, familiile sunt implicate într-o serie de proiecte săptămânale orientate către comunitate și natură.

Prin transparență în comunicarea cu părinții ne dorim să “normalizăm” joaca oamenilor mici în natură. Suntem pregătiți să sprijinim procesul de descoperire al omului mic atât atunci când acesta simte satisfacție pentru că s-a cățărat pe creanga unui copac, cât și atunci când toleranța la frustrare este scăzută ca rezultat al micilor eșecuri. Prin comunicare bidirecțională îi ajutăm pe părinți să își gestioneze temerile în legătură cu jocul riscant. Susţinem împreună dezvoltarea rezilienţei copilului, adică a capacităţii sale de a face faţă situaţiilor neplăcute și uneori inevitabile, pe care le implică petrecerea timpului în natură.

Conceptul de educație Bergman presupune un sistem flexibil bazat pe principiul autoeducării, care îi ajută pe copii să se dezvolte în mod natural și să își modeleze caracterul, oferindu-le libertatea de a lua propriile decizii. Este un sistem care cultivă competența ”learning how to learn”, îi învață pe copii să își seteze obiective în acord cu nevoile și interesele proprii încă din perioada preșcolară.

Curriculum este conceptul care descrie în detaliu traseul educațional al unei persoane. La Bergman,acesta este conturat astfel încât oamenii mici pe

care îi avem în grijă să devină adulți cu un nivel crescut al autonomiei, capabili să creeze și să aplice strategii de soluționare a problemelor în

diverse contexte și să îngrijească resursele planetei în scopul sustenabilității. Familiile care aleg să ni se alăture împărtășesc viziunea noastră

și colaborează cu pedagogii pentru a-și sprijini oamenii mici într-un proces armonios de dezvoltare.

Programul de funcţionare în regim de grădiniţă este de 5 zile pe săptămână:

  •  program scurt (8.00-13.30) 
  •  prelungit (8.00-18.00).

Cele cinci zile joacă de joacă și descoperire alternează între mediul educațional din grădiniță și spațiul pădurii. Două dintre dimineți sunt petrecute în contact direct cu natura, iar celelalte trei sunt proiectate pentru casele și curțile Bergman. Deși spațiile de joacă sunt diferite, rutinele principale se păstrează de la o zi la alta, pentru ca oamenii mici să deprindă abilitățile necesare organizării unui stil de viață sănătos.

Program de vară

Pentru a sprijini oamenii mari din comunitate, grădiniţele Bergman sunt deschise şi pe timpul verii. Excepţie fac doar două săptămâni de vacanţă destinate renovării spaţiilor. Pe timpul verii se desfăşoară activităţi educaţionale personalizate, într-un cadru coerent cu cel propus pe parcursul anului şcolar.

Date Contact

Facilitati

  • Program Prelungit
  • Program de vara
  • Loc de joaca exterior

Program

Program Scurt
08:00-13:30
Program Lung
08:00-18:00

Detalii

Predare in limba
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Invatamant
  • Normal
  • Bergman
Obține indicații

Link-uri care te-ar putea interesa:

  • Gradinite Private Bucuresti
  • Gradinite de stat Bucuresti
  • Gradinite cu predare in limba Engleza Bucuresti
  • Gradinite cu predare in limba Germana Bucuresti
  • Gradinite Montessori Bucuresti
  • Gradinite Waldorf Bucuresti
  • Gradinite Private Sector 1
  • Gradinite de stat Sector 1
  • Gradinite Private Sector 2
  • Gradinite de stat Sector 2
  • Gradinite Private Sector 3
  • Gradinite de stat Sector 3
  • Gradinite Private Sector 4
  • Gradinite de stat Sector 4
  • Gradinite Private Sector 5
  • Gradinite de stat Sector 5
  • Gradinite Private Sector 6
  • Gradinite de stat Sector 6
  • Crese Private Bucuresti
  • Crese de stat Bucuresti
  • Crese Montessori Bucuresti
  • Crese cu predare in Engleza Bucuresti
  • Crese cu predare in Germana Bucuresti
Creștem împreună!

Mulțumim că folosiți lista noastră cu instituții educaționale. Ne străduim să oferim acces la informații relevante și actualizate pentru a face procesul de căutare și selectare a instituțiilor cât mai simplu și eficient posibil. Dorim ca platforma noastră să fie utilă și relevantă, de aceea feedback-ul dumneavoastră este important pentru noi.

Reprezinți Gradinița Bergman -1?

Adăugăm instituții noi în fiecare zi, așa că dacă reprezentați una și doriți să actualizați gratuit profilul, nu ezitați să ne contactați.

Dacă nu gasiți profilul instituției dvs. va rugam sa anuntați pentru a adauga profilul gratuit.

Adăugați o instituție
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru.Politica de Cookies