Despre noi
Viziunea și misiunea noastră
Gradinița Equilibrum este produsul unui vis, al aspirației de a oferi în sistemul național de învățământ un exemplu de bune practici, replicabil. Pornind de la acest deziderat, întregul concept de educație a fost dezvoltat atent, în ani de experiență didactică, metodică, managerială și de formare națională și internațională. Proiectul Equilibrum își găsește sursa de inspirație în abordarea educațională Reggio Emilia, dar se pliază pe specificitatea curriculară ce stă la baza educației timpurii din România.
Gradinița Equilibrum creează premisa continuității educatiei în sistemul de învățământ românesc, dar se construiește la intersecția principiilor care stau la baza practicilor pedagogice internaționale. Altfel spus, interpretăm și adaptăm curriculumul românesc pentru educație timpurie, pe care îl considerăm flexibil și modern, la provocările pe care le întâmpină educația, creșterea și dezvoltarea copilului secolului al XXI-lea, în context național și spre deschidere universală.
Equilibrum este prima gradiniță din sistemul național cu personal format în abordarea Reggio Emilia. Instituția oferă servicii de educație timpurie pentru preșcolari și folosește modelul STEAM în proiectarea didactică și în procesul de învățare.
Cine suntem și ce oferim?
* (Vacanță în perioada: 15 August - 4 Septembrie)
- O echipă de practicieni cu experiență în pedagogie și management educațional;
- Curriculum românesc, adaptat principiilor abordării educaționale Reggio Emilia;
- Cadre didactice și personal nedidactic calificate;
- Program scurt: 8.30-13.30,
- Program lung: 8.30-18.00;
– Educație STEAM, interdiscipinară;
– Activitatea educațională desfășurată 60% indoor și 40% outdoor;
– Bucătărie proprie;
– Centru de reciclare creativă și ateliere tematice familiale;
Servicii adiționale
1. Servicii incluse in pachet: Limba japoneză, pian, dezvoltarea calităților motrice-Pilates for Kids, dezvoltarea socio-emoțională, robotică, educație financiară și pentru societate
2. Ateliere de weekend, tematice, pentru familiile copiilor școlarizați în gradinița Equilibrum.
Alte tipuri de servicii:
- Asistent medical cu normă întreagă
- Medic pediatru cu normă parțială
- Psiholog școlar și logoped
- Centru de reciclare creativă a deșeurilor industriale
- Ateliere tematice familiale, organizate la sfârșitul săptămânii.
- Organizarea activității grădiniței respectă structura anului școlar, aprobată anual prin ordin de ministru, cu excepția vacanței mari, atunci când instituția va functiona ca grădiniță de vară (Vacanță în perioada: 15 August - 4 Septembrie)
Locuri disponibile pentru anul școlar 2024-2025:
- Grupa Mare, Flori 1: 8 locuri;
- Grupa Mare, Flori 2: 0 locuri;
- Grupa Mijlocie, Muguri 1: 0 locuri;
- Grupa Mijlocie, Muguri 2: 15 locuri;
- Grupa Mică, Lăstari: 7 locuri;
- Grupa Mare- Creșă, Semințe (2 ani): 4 locuri;
- Grupa Mijlocie- Creșă, Raze (1-2 ani): 12 locuri.