Inapoi la lista de Scoli din Bucuresti
Scoala Teddybar - Scoala Gimnaziala

Scoala Teddybar - Scoala Gimnaziala

PRIVATA
AUTORIZATA

Descriere

Viziunea școlii Teddybär:

Școala Teddybär își propune realizarea unui mediu de promovare a valorilor și practicilor democratice, în care să domnească un climat propice învățării, orientării elevului spre împlinire în viața privată și publică, prin exersarea calității de cetățean capabil să participe activ la activitatea productivă, la viața de familie și la toate nivelurile vieții în comunitate (de la nivel local până la cel european) prin:

  • Angajarea și implicarea tuturor cadrelor didactice, a întregului personal didactic auxiliar și a celui nedidactic;
  • Calitate și performanță în oferirea serviciilor educaționale;
  • Dialog deschis, permanent cu partenerii educaționali și sociali

Misiunea școlii Teddybär:

Școala Gimnazială Teddybär are misiunea de a educa tinerii în spiritul cetățeniei democratice, respectând egalitatea de șanse în pregătirea lor, pentru a fi cetățeni ai unei Europe moderne și de a încuraja elevii și profesorii pentru a-și desăvârși potențialul pentru cunoaștere și competentele individuale în vederea adaptării la o lume dinamică. Misiunea asumată prin Proiectul de dezvoltare instituțională, derivă din:

  • Valorile educației;
  • Documentele educaționale în vigoare;
  • Necesitatea racordării la standardele și cerințele europene în domeniul educației;
  • Principiile calității educației.

Valorile specifice școlii noastre sunt permanent construite şi îndeplinite la nivel de înaltă calitate/ de excelență:

  • Curaj în a gândi dincolo de limite/creativitate
  • Profesionalism / Responsabilitate
  • Respect pentru diversitate / umanitate
  • Leadership / Spirit de echipă

            Curaj în a gândi dincolo de limite / creativitate

Avem curaj de a gândi dincolo de limite. Pentru noi, cerul este limita când vine vorba de a ne imagina proiecte împreună. Căutăm, oferim și susținem oportunități de a învăța continuu. Construim proiecte în jurul oamenilor motivați, cărora le oferim mediul propice și suportul necesar pentru a-și desfășura proiectele. Învățăm împreună cu ceilalți din orice tip de experiență, oricând și în orice context. Reflectăm în mod constant la bunul mers al lucrurilor, ne adaptăm și îmbunătățim constant performanța. Valorificăm schimbarea și o considerăm o oportunitate bună pentru a crește. Suntem deschiși la colaborare și împărtășire de bune practici. Considerăm greșeala parte din procesul de învățare și nu ne e frică să greșim, pentru că așa ne depășim limitele. Ne provocăm în continuu punându-ne întrebări puternice.

            Profesionalism / responsabilitate

Ceea ce facem în fiecare zi spune ceva despre cine suntem. Experiența noastra ne setează un punct de reper foarte sus. Suntem mereu conectați la ultimele inovații în educație și știm că cercetarea este un punct esențial al oricărui demers pedagogic. Suntem conștienți de faptul că fiecare elev are nevoie de un adult-model în viața lui, care să îl descopere, ghideze și inspire. Suntem tot timpul atenți la bunul mers al lucrurilor și știm că atenția la detalii ne îmbunătățește agilitatea. Suntem creativi în a găsi soluții și fair play în relațiile cu ceilalți. Știm că avem o responsabilitate  individuală  față de acțiunile noastre și una colectivă față de creșterea organică a organizației. Facem totul cu pasiune și implicare pentru că, la finalul zilei, suntem fericiți când elevi sunt fericiți.

            Respect pentru diversitate / umanitate

Ne pasă de noi, de ceilalți, de resurse și tot contextul nostru de învățare. Știm că flexibilitatea pentru fiecare duce la încredere și acesta este spațiul în care leaderii se dezvoltă. Suntem flexibili în a integra noi perspective și confortabili în a le exprima. Ne respectăm, ne înțelegem și ne inspirăm în fiecare zi, unii pe ceilalți. Preluăm responsabilitatea când unul dintre noi este în dificultate. Avem încredere că acționăm cu bună intenție și găsim soluții win-win. Nu considerăm că deținem adevărul absolut și că există o soluție unică.

            Leadership / spirit de echipă

Acceptăm și respectăm diferențele și ne asigurăm că opinia fiecăruia este exprimată. Vorbim cu intenție, ascultăm cu atenție, contribuim la bunăstarea grupului. Suntem o echipă pozitivă, plină de energie, cu un ritm dinamic si susținut. Credem că valoarea noastră împreună este mai mare decât suma părților. Vedem binele înainte de toate și ne luăm din experiențe împreună ceea ce este valoros pentru a crește. Credem în leadership colectiv, adică în puterea lui: “Punem toți umărul și facem”. Ne bucurăm că suntem, lucrăm și învățăm împreună. Dacă putem să râdem împreună, atunci putem să lucrăm împreună!

 

Program luni-vineri: 8:00 – 18:00

În cadrul programului pentru elevii de gimnaziu, Școala Teddybär oferă următoarele servicii:

– activități conform programei școlare;

– masa de prânz pregătită în bucătăria proprie;

– ore de studiu/aprofundări curriculare, cu personal calificat;

– limbi straine (5 ore de limba engleză, 3 ore de limba germană săptămânal);

– gustare după-amiaza;

– activităţi opţionale.

 

Părinţii pot beneficia de:

10 % reducere pentru cel de-al doilea copil înscris în institutia noastră;
10 % reducere din taxa pentru o lună, la recomandări care se soldeaza cu înscrieri

Date Contact

Facilitati

  • Limbi Straine
  • Program Prelungit
  • Program de vara

Program

Program Scurt
-
Program Lung
08:00-18:00

Detalii

Predare in limba
  • Predare in limba Romana
    Romana
Tip Invatamant
  • Normal
Obține indicații

Link-uri care te-ar putea interesa:

  • Scoli Private Bucuresti
  • Scoli de stat Bucuresti
  • Scoli cu predare in limba Engleza Bucuresti
  • Scoli cu predare in limba Germana Bucuresti
  • Scoli Montessori Bucuresti
  • Scoli Waldorf Bucuresti
  • Scoli Private Sector 1
  • Scoli de stat Sector 1
  • Scoli Private Sector 2
  • Scoli de stat Sector 2
  • Scoli Private Sector 3
  • Scoli de stat Sector 3
  • Scoli Private Sector 4
  • Scoli de stat Sector 4
  • Scoli Private Sector 5
  • Scoli de stat Sector 5
  • Scoli Private Sector 6
  • Scoli de stat Sector 6
Creștem împreună!

Mulțumim că folosiți lista noastră cu instituții educaționale. Ne străduim să oferim acces la informații relevante și actualizate pentru a face procesul de căutare și selectare a instituțiilor cât mai simplu și eficient posibil. Dorim ca platforma noastră să fie utilă și relevantă, de aceea feedback-ul dumneavoastră este important pentru noi.

Reprezinți Scoala Teddybar - Scoala Gimnaziala?

Adăugăm instituții noi în fiecare zi, așa că dacă reprezentați una și doriți să actualizați gratuit profilul, nu ezitați să ne contactați.

Dacă nu gasiți profilul instituției dvs. va rugam sa anuntați pentru a adauga profilul gratuit.

Adăugați o instituție
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru.Politica de Cookies